Despre noi

Departe de agitaţia urbană şi ascunsă total stresului cotidian, pe-acolo pe unde Obcinile Bucovinei (Obcina Mare) se domolesc înspre Podişul Sucevei, pensiunea Ţara de Sus din Pârteştii de Sus (Cacica) vă propune o incursiune în inima Bucovinei - tărâm binecuvântat de zei, care a picurat, molcom şi cristalin, dinspre basm, în realitatea de zi cu zi.
Despre peisajele, tradiţiile şi obiceiurile Bucovinei, dar şi despre ospitalitatea bucovinenilor s-au scris până acum mii de pagini, s-au realizat zeci de filme şi reportaje (găzduite inclusiv pe internet), astfel că noi ne vom rezuma (doar) la dezvăluirea satisfacţiilor pe care le veţi avea dacă alegeţi un sejur la pensiunea Ţara de Sus din Pârteştii de Sus (Cacica).
Pensiunea Ţara de Sus din Pârteştii de Sus (Cacica) este situată pe DJ178A, la numai o aruncătură de băţ (imediat peste calea ferată) de DN2E, cel care leagă, în zonă, localitățile Cacica și Solca.
Municipiul Suceava, reşedinţa de judeţ, este de găsit/vizitat la doar 39 km, fie că alegeţi ruta DJ178A (Soloneţ – Todireşti - Părhăuţi), cu finalizare pe E85, fie că optaţi pentru un traseu mai spectaculos, prin Păltinoasa, pe DN2E, respectiv E58(DN17).
Proaspăt modernizatul aeroport internaţional „Ştefan cel Mare” din Salcea se află la doar 45km de pensiune, aşa că potenţialii noştri clienţi pot lua în calcul şi această opţiune.
Doar 19km ne despart de oraşul – staţiune turistică Gura Humorului, loc în care puteţi găsi o sumedenie de modalităţi de distracţie, atât vara, cât şi iarna – dar despre acestea vom vorbi mai târziu, iar până la Rădăuţi (al treilea municipiu al judeţului, după Suceava şi Fălticeni) sunt numai 32km.

Facilitati pensiune

Toate aceste utilităţi moderne de care dispuneţi vă vor crea un confort sporit şi o vacanţă deosebită, perfect armonizată de minunăţiile naturale ale acestei zone şi de ambientul plăcut pe care pensiunea Țara de Sus vi le oferă.

Structură pensiune

parter: bucătărie complet (şi… modern) utilată, plus dining/loc de luat masa pentru 12 persoane

etaj 1: 3 camere dotate cu pat matrimonial

mansardă: 2 camere - una dotată cu pat matrimonial, cealaltă având un pat matrimonial, plus un pat single

Terasă exterioară cu grătar şi loc de servit masa


Facilităţi camere

Cablu TV

Internet Wireless

Baie proprie

Balcon

Incăltire centrală


Facilităţi unitate

Cuptor cu microunde si aragaz

Acces la bucătăria pensiunii

Loc de joacă pentru copii

Tenis de masă, sah, remy

Parcare proprie


Preturi

Tip Camera/noapte Cabana/noapte
Camera Dubla 180 lei 850 lei
Camera Tripla 180 lei

Detalii

Tarifele nu includ micul dejun.

Tarifele de cazare includ tva si taxele hoteliere.

Ziua de cazare incepe la ora 14:00 si se termina la ora 12:00


Atractii turistice


Mănăstirea Voroneţ

Mănăstirea Voroneț, supranumită „Capela Sixtină a Estului”, este un complex monahal medieval construit în satul Voroneț, astăzi cartier al orașului Gura Humorului. Mănăstirea se află la 36 km de municipiul Suceava și la numai 4 km de centrul orașului Gura Humorului. Ea constituie una dintre cele mai valoroase ctitorii ale lui Ștefan cel Mare (1457-1504). Biserica a fost ridicată în anul 1488 în numai 3 luni și 3 săptămâni, ceea ce constituie un record pentru acea vreme.


Mănăstirea Humor

Mănăstirea Humor (denumită uneori și Mănăstirea Humorului) este o mănăstire ortodoxă din România, construită în anul 1530 în satul Mănăstirea Humorului din comuna omonimă (aflată în prezent în județul Suceava) de către marele logofăt Toader Bubuiog. Biserica mănăstirii are hramurile Adormirea Maicii Domnului (sărbătorit în fiecare an pe 15 august) și Sfântul Mucenic Gheorghe (sărbătorit la 23 aprilie).


Mina de sare de la Cacica

Salina Cacica este o salină aflată în localitatea Cacica (județul Suceava), înspre satul învecinat Pârteștii de Jos.
Descoperirile arheologice din 1989 de la Cacica au atestat că aici a existat una din cele mai vechi exploatări de sare recristalizată din saramură (prin fierbere și evaporare) din Europa, datate din perioada culturii Starčevo-Criș din neoliticul timpuriu. În zonă există și acum mai multe izvoare sărate.


Casa memorială "Ciprian Porumbescu"

Casa memorială „Ciprian Porumbescu” din Stupca este un muzeu memorial înființat într-o anexă originală a fostei case parohiale din satul Stupca (azi satul Ciprian Porumbescu din județul Suceava). Familia Porumbescu a locuit în casa parohială din Stupca între anii 1865-1884, acolo poposind marele compozitor Ciprian Porumbescu (1853-1883) de fiecare dată când venea în vizită la părinții săi din Stupca.


Mănăstirea Sf. Ioan cel Nou

Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou” este o mănăstire ortodoxă din România, construită în perioada 1514-1522 în orașul Suceava. Ea se află situată pe Strada Ion Vodă Viteazul nr. 2, pe drumul spre Cetatea de Scaun a Sucevei. Biserica mănăstirii are hramurile Sfântul Gheorghe (sărbătorit în fiecare an pe 23 aprilie) și Sfântul Ioan cel Nou (sărbătorit în fiecare an pe 24 iunie).


Mănăstirea Sucevița

Mănăstirea Sucevița este o mănăstire din România, situată la 18 km de Rădăuți (județul Suceava), înscrisă pe lista patrimoniului cultural mondial UNESCO. Tradiția așează pe valea râului Sucevița, între dealuri, o biserică din lemn și o schivnicie de pe la începutul veacului al XVI-lea.


Complex de agrement ariniș

Pe langa renumitele atractii religioasa care claseaza zona Bucovinei in topurile atractiilor turistice din Romania, turistii care ajung in Gura Humorului au la dispozitie si un spatiu modern de agrament in parcul Arinis. Complexul este compus dintr-un basin olimpic acoperit, de 570 de metri patrati, doua piscine exterioare, sauna, Jacuzzi si baie cu abur.


Partia soimul

Daca pe timpul vacantelor din timpul verii turistii se pot bucura de bazinele complexului Arinis, in anotimpul iernii principala atractie este reprezentata de partia de schi “Soimul”. Practicantii sporturilor de iarna au la dispozitie o partie o partie de 1760 de metri, dotata cu tunuri de zapada benefice unei depline functionalitati pe pe parcursul anotimpului rece.

Contact

Mesajul tau a fost trimis!

Date Contact

Telefon

+40(0)744392959
+40(0)752203206

E-mail

pensiuneataradesus@yahoo.com

Persoana de contact

Florentina